You make me go insane, you give me so much pain.

Tocmai terminase cursurile pe acea zi, așa că vroia să se îndrepte direct spre casă. Trebuia să recunoască, nu era în cea mai bună stare în acea zi. Dacă cineva i-ar fi vorbit, probabil că nici nu i-ar fi răspuns. Nici nu băgase în seamă cele trei apeluri pierdute de la profesorul de designer. Știa doar că era obosit, nimic altceva.
O luă pe scurtătură prin parc, deoarece prin ieșirea opusă a parcului era un drum care ducea spre apartamentul lui. Plus că, i-ar fi făcut bine puțină atmosferă veselă și aer curat, sau cel puțin cât de curat putea să fie în acel oraș destul de poluat.
Își scoase telefonul din geaca neagră de piele și se uită la ceas; ora cinci și jumătate. Spera să aibă timp și de odihnit și să nu vină nimeni de la curs că să îi ceară ajutorul. În ultimele luni lucrase și învățase aproape non-stop, vroia să termine cursurile de designer și modeling cât mai repede și să își lanseze cariera cât mai curând. Părinții lui nu îi ofereau niciun fel de ajutor, chiar dacă puteau, Kyumin avea să se descurce singur. Până la urmă, toată viața se descurcase singur.
Flashback
În miezul nopții, Kyumin izbucni în casa fetei, fără să sune sau să bată la ușă. Urcă scările în grabă și deschise ușa camerei în care se afla fata. O văzu întinsă pe pat cu lacrimi în ochi și privirea în gol. Băiatul își mușcă buza și se îndreptă spre fată, apucând-o de umeri și uitându-se furios la ea.
-Am venit cât de repede am putut, Min Hee-ssi. îi spuse respirând greu, deoarece alergase tot drumul până la ea acasă. Fata se enervase pe el și îl împinse departe de ea, țipând să fie lăsată în pace. Băiatul o apucă de antebraț și o sărută forțat.
[i]End flashback.
Nici acum nu știa de ce o sărutase, poate ca să o calmeze, poate ca să îi demonstreze că ținea la ea, nu știa ce era în capul lui. Kyumin oftă plictisit, aplecându-se pe genunchi și lăsându-și capul în jos, privind firele de iarbă care cu siguranță păreau fascinante.

Era destul de nervoasă, defapt ea era mereu nervoasă şi nici stare nu avea, dar acum era ceva mai serios. Starea ei de spirit nu era prea plăcută iar profesorul acela care ţipa la ea nu o ajuta deloc. Trase aer adânc în piept ridicându-se rapid de pe scaun, uitându-se urât spre cel din faţa ei.
-Dacă aveam nevoie de sugestile dumitale ţi le-aş fi cerut. zise Min Hee pe un ton aspru, luându-şi mapa de pe pupitru, ieşind rapid pe uşa fără să mai salute. Era şi supărată şi nervoasă şi dezamăgită într-un fel de proprile sale greşeli. Era conştientă că putea să mai schimbe câteva detalii însă, orgoliul ei era prea mare ca să poată accepta aşa ceva. Nu suporta să fie criticată deşi ştia în interiorul ei că nişte amărâte schimbări nu erau întodeauna atât de dăunătoare.
Coborâ rapid scările, ieşind şi din facultate, privirea sa întâmplinând sfioasă întunericul de afară. Nici urmă de lumină, era doar un cer înnorat şi posomorât ca starea ei de spirit. Îşi scoase telefonul din buzunarul gecii de piele, privind spre ecran. Se încruntă brusc văzând că nu aveam nici măcar un mesaj. Nu o mira neapărat, pentru că familia ei era plecată din oraş iar băiatul enervant se pare că îşi făcea simţită prezenţa doar în momente nepotrivite.
-Afurisitul. şopti uşor, muşcându-şi buzele puternic, pe rând.
Strânse telefonul în mâna, aducându-şi aminte de scenele din trecut în care Kyomin era cea mai apropiată şi protectivă persoană pe care o ştia deşi, ea nu voia protecţia şi afecţiunea lui. Înaintă cu paşi mari, apropiindu-se din ce în ce mai mult de parc. Îşi dădu câteva şuviţe de păr la o parte de pe chip, ridicându-şi privirea spre cer. Ştia că probabil o să înceapă ploaia şi nu era deloc pregătită pentru ea, însă nu îi păsa. Se opri brusc în loc, privind la spatele băiatului prea cunoscut, dându-şi ochii peste cap. Fata o luă spre el, atingându-i spatele cu o palmă.
-O să înceapă ploaia. Dacă ai neapărată nevoie de un duş, cred că ai unul şi acasă. zise Min Hee serioasă, trecând lateral pe lângă băiat luând-o rapid în faţă. Nu voia să mai dea de el, ştia că el era mereu gata să o ajute cum făcea mereu însă, ea chiar nu îi mai voia ajutorul. Se cam săturase să fie considerată de el un copil mic, drogat şi neajutorat. Trase aer puternic în piept, părăsind parcul şi încercând să îşi scoată din minte imaginea în care el o sărutase. Îşi duse brusc palma peste buze, privind asfaltul care uşor, uşor era acoperit de picături reci de ploaie.
Întoarse rapid, din instinct, privirea peste umăr văzând că băiatul plecase de la locul unde era mai devreme.

Se auziră câteva tunete puternice, semn că avea să înceapă o ploaie destul de puternică dar în același timp liniștitoare. Ploaia avea să curețe totul, toate durerile și suferințele, tristețea și monotonia. Spera că și gândurile lui să fie curățate de ploaie, spera să poată zâmbi în continuare și să-și trăiască viața cu capul pe umeri.
Nu o mai sunase pe Min Hee de ceva vreme, nu vroia să o mai deranjeze. Oricum, ieșise din depresie, ce nevoie mai avea de el? Nu vroia să riște să o mai enerveze ca și așa relația lor de prieteni atârna de un fir de păr. Uneori păreau că se înțelegeau de minune doar prin priviri iar alteori erau furioși unul pe altul. Într-adevăr era o relație instabilă. Cu toate astea era conștient că fata nu îl ura complet, doar îl sunase de câteva ori ca să îi ceară ajutorul dar uneori chiar nu credea asta.
Picăturile reci de ploaie începură să acopere orice suprafața de pe pământ, auzindu-se din ce în ce mai multe tunete. Oamenii începură să se grăbească și să-și găsească un adăpost sau să meargă acasă.
Auzi acei pași atât de familiari din spatele lui, acei pași hotărâți și bine calculați, care erau și semn că a avut o zi proastă. Tresări ușor când simți o mână pe spatele lui și o voce feminină complet familiară. Își mari ochii dar înainte să se ridice fata trecuse deja pe lângă el, luând-o înainte.
Se ridica în picioare privind în jos, luând-o la pas din acel loc și ascunzându-se după niște copaci, nu foarte departe de fată. Când Min Hee își întoarse privirea spre locul unde se află el mai devreme, acesta o luă pe la spatele ei și o îmbrățișă ușor, fără să se lipească prea mult de ea. Îi dădu drumul înainte ca ea să se întoarcă cu capul spre el și să se enerveze, și așa părea destul de nervoasă.
Ploaia devenise foarte puternică, iar Kyumin din instinct luă de mână pe fată și o luă cu el până la ieșirea parcului nu foarte departe de ei. Se adăpostiră la stația de autobuz de lângă ieșire, toate astea fără să îi dea drumul la mână.

Nici ea nu îşi dădea seama unde se fi putut duce băiatul într-un timp atât de scurt, însă nici că avea să se agite în priviţa asta. Era băiat descurcăreţ. Pentru câteva secunde chiar îi păsă de el însă, după îşi dădu seama că era ceva rar în ciuda faptului că era o persoană rece şi indiferentă, deloc sociabilă. Oftă scurt, rămânând cu buzele între-deschise când simţi că cineva o luă în braţe, pe la spate. Clipi de câteva ori, dându-şi lent cu limba peste buzele sale roşiatice. Începu să respire destul de greu şi agitat deşi ştia că era Kyumin. Pieptul ei se ridica şi cobora în viteză, neştiind cum să reacţioneze. Mereu se bloca aşa pentru câteva secunde în acest fel. Afecţiunea pe care băiatul i-o dăruia o zăpăcea şi niciodată nu ştia cum să reacţioneze- De data asta, din fericire, nu a mai trebuit să facă nimic. Expersia ei destul de rece şi indiferentă, desemenea şi faptul că nu reacţionă în nici un fel, îl făcu pe băiat să îi dea drumul mai devreme decât de aşteptă.
Înghiţi în sec când o lua de mâna, încercând să îi scape deşi, nu avea nici un rost. Băiatul era hotărât să nu îi dea drumul. Mereu atât de drăguţ şi atent cu ea. Min Hee îl strânse uşor fără să mai zică ceva, alergând împreună cu el, drumul spre staţie trecându-l în timp ce îşi ţinea mapa deasupra capului pentru a nu se uda atât de rău.
Ajunşi la adăpost se uită spre mâna sa, care încă era ţinută de a lui. Trase aer adând în piept, lăsându-l după să-i iasă printre buze.
-Poţi să îmi dai drumul acum. zise ea pe acelaşi ton neutru pe care îl are mereu, neprivindu-l.
Îi venea să îl certe, să îl lovească şi să îi arate că mica lui indiferenţă din acea săptămână îl afectase. Însă de ce ar face asta? El oricum o considera ca o soră, de aceea o şi proteja atâta. Era un băiat enervant şi insistent, însă şi fără prezenţa lui atentă şi grijulie, Min Hee devenea plictisită.
-Ca să mă bagi în seamă trebuie să mă droghez, să beau şi să fiu o delicventă? întrebă deodată, gura ei luând-o fără să vrea înainte.
Era o remarcă micuţă care trebuia să îl atenţioneze puţin. Văzănd că băiaul o privi mirat, şatena îşi ridică o sprânceană în sus, privindu-l neinteresată.
-Defapt, e mai bine aşa. Mă simt mai puţin stresată de prezenţa ta. spuse rapid, alungând orice urmă de dor pe care băiatul credea că fata probabil o avuse faţă de el.
-Autobuzul. zise deodată, arâtând cu degetul spre el.

Chiar părea așa de bleg în fața ei? Nu cerea absolut nimic de la ea, nici atenții și nici să fie mai drăguț cu el, vroia doar să îl accepte ca prieten. Dar ce primea în schimb? Indiferență. Ei bine, putea fi și mai rău, fiindcă o cunoștea de ceva vreme și văzuse cum se comporta cu persoanele pe care le ura cu adevărat, iar cu el se comporta chiar bine.
I-ar fi plăcut ca fața să aibă mereu nevoie de el, să fie dependentă și atașată de el, să nu îi fie rușine să recunoască asta dar astea erau doar... visele lui patetice. Într-adevăr era patetic și stupid. Nu știa dacă era posibil că Min Hee să aibă sentimente pentru el din moment ce erau două personalități diferite dar în același timp asemănătoare.
îi dădu drumul la mână, privind în altă parte și umezindu-și buzele roșiatice. Nu știa ce trebuia să îi spună, să se comporte normal cu ea sau...? Ar fi putut să înceapă totul de la început și să fie doar simpli prieteni, dar era cam greu din moment ce trecuseră împreună prin multe momente de neuitat.
Își mări ochii când îi auzi a doua replică, privirea lui ducându-se automatic spre fată.
-Eu... spuse acesta printr-o răsuflare. Era pregătit să nege totul, fata se înșela enorm dar cum putea să îi explice?
-Cred că orgoliul tău e prea mare că să faci tu primul pas. spuse acesta în momentul în care autobuzul ajunsese în stație, vocea lui fiind puțin acoperită de zgomotul motorului.
Băiatul îi făcu semn fetei să meargă cu el în autobuz. Urcă înăuntru și se îndreptă spre două locuri din spate, lăsând-o pe fată să se așeze mai întâi.
-Cum ai mai dus-o în ultimul timp? o întrebă acesta. La facultate cei doi nu prea se întâlneau, mergeau la cursuri diferite așa că nu știau nimic unul de celălalt.

Min Hee se uită cu, coada ochiului la el prinzându-l într-un moment în care părea cam visător. Nu ştia la ce se gândea băiatul, însă în momentul ăla părea că era prea atent ca să mai facă altceva. Min Hee oftă privindu-i chipul atentă când văzu că el încercă să zică ceva. Era puţin dezamăgită că nu termină, era curioasă. Niciodată nu ştia ce se afla în capul lui. Deşi era un băiat destul de grijuliu putea fi deasemenea şi puţin, puţin ca ea. Îşi ascundea destul de bine stările deşi fata îşi putea da seama că el ţinea la ea. Îi plăcea să îl tachineze plus că nici ea nu ştia cum să se comporte altfel. Nu prea avea ea treabă cu băieţi, defapt nu avea treabă nu nimeni, îi plăcea să fie singuratică şi nu o deranja.
Clipi de câteva ori auzind ce spune băiatul. Motorul îi acopri destul de bine vorbele, însă nu suficient încât ea să nu îşi dea seama de ceea ce voia el să zică. Min Hee înghiţi în sec, lăsând privirea spre scările autobului în timp ce urca. Se aşeză în spate lângă el, fără să zică ceva, cel puţin nu pe moment. Puse picior peste picior, rezemându-şi cotul de geam, uitându-se pe el fără să îi acorde prea multă atenţie băiatului.
-Nimic special. Astăzi am fost enervată de un profesor, însă am să trec cu vederea asta. Nu am nevoie de nimeni, mă descurc mai bine singură. zise ea pe un ton mai rece ca niciodată, mai rece decât vorbise toată ziua.
Începu să mişte uşor din picioare, simţind răcoarea de afară mereu când uşa autobuzului se deschidea. Îşi muşcă cu putere buza inferioară, începând să-şi plimbe o mâna prin păr fiind nervoasă şi neştiind ce să îi răspundă băiatului la replica pe care acesta i-o dădu înainte de a urca în autobuz. Se încruntă brusc, întorcându-se cu faţa către el.
-Tu. zise aceasta serioasă, atrăgându-i rapid atenţia. Primul pas pentru ce? Nu e ca şi cum aş simţi ceva pentru tine. Ia-ţi gândul. Nu am nevoie de tine cum nu am nici de altcineva. după ce termina de vorbit îşi întoarse din nou privirea spre fereastră, ştiind că ceea ce spusese erau nişte cuvinte destul de dureroase.
Ştia că băiatul îi fusese un mare ajutor tot timpul însă nu avea de gând nici să o recunoască şi nici să îi fie recunoscătoare. Putea trăi şi fără el deşi..fără să-şi dea seama, mai devreme îl luase la rost pentru că nu o băgă în seamă.
-Dar tu? Ce ai mai făcut? schimbă aceasta rapid subiectul, din nou fără să privească către el.
Suflă aer cald pe geam, începând să-şi plimbe degetele lungi pe acea parte a geamului. Voia să scrie ceva, dar nu ştia ce. Clipi de câteva ori, uitându-se câteva clipe către blondin.
-Te urăsc. astea erau cele două cuvinte pe care şatena le scriese, privind atentă la chipul băiatului. Îşi luă privirea de la el, punându-şi mâinile pe genunchi, privind cum plouă. Ştia că acesta avea să privească către scrisul ei, de aceea nici nu îşi mai întoarse privirea către el.

Își arcui buzele într-un zâmbet șters la auzul replicii fetei, mai mult la ultimele cuvinte spuse de ea.
Probabil că așa era, probabil că doar el avea impresia că fata avea nevoie de prezența lui, dar știa și el că nu era adevărat. Nu putu să nu observe tonul extrem de rece cu care îi vorbise, așa că nu mai spuse nimic, nu putea să arate că îi părea rău. El era singurul bleg de acolo.
Totuși, nu reușea să o lase în pace pur și simplu, încercase deja să facă asta. Erau stresante sentimentele pe care le simțea, cele mai stresante.
Urmară câteva minute de liniște, autobuzul oprindu-se la diferite stații. Trecuseră deja de blocul unde locuia băiatul fără să își dea seama măcar. Oricum afară ploua mai tare ca niciodată, nu avea niciun chef să iasă, și așa era destul de ud. Avea să iasă o dată cu Min Hee.
Atenția lui fu acaparată de acel "Tu" spus de fața care rupse liniștea dintre cei doi. Pufni într-un mic rânjet, ascunzându-și expresia tristă aplecându-se cu coatele pe genunchi și cu capul în jos. Cuvintele unei persoane dragi puteau să rănească mai mult decât o sută de cuțite în stomac, Kyumin știa mult prea bine asta. Nu era prima oară când fata îi spunea astfel de lucruri, dar simțea că de acea data îl duruseră cel mai tare. Ură acea senzație.
-Știu asta. spuse el referit la faptul că ea nu avea nevoie de el. Avea multe spuse, dar nu știa cum să-și transforme gândurile în cuvinte. Nu îi răspunse la a doua întrebare, fiind prea îngândurat din cauza cuvintelor care îl râniseră vizibil.
Își mușcă buza inferioară, îndreptându-se cu spatele și revenind la poziția să inițială. Se uită îngândurat spre fată.
-Și te aștepți să te bag eu în seamă, din moment ce știi că îmi pasă de tine. spuse el pe un ton destul de rece, un ton pe care nu îl mai folosise niciodată.
Se uită la cuvintele scrise de fată iar fără nici o expresie anume pe față, se aproprie și el de geam, fiind nevoit să o lipească pe fată de el.
Wae? Eu nu. fusese răspunsul lui. După ce își scrise răspunsul rămase lipit de fată, cu o mână pe geam, fiind foarte apropriat de chipul ei și simțindu-i respirația pe pielea lui. O privi fără să se miște, așteptând un răspuns vocal și nu scris.

Fata privi zâmbetul său şters şi trist. Acel zâmbet o făcu să îşi mute rapid privirea. Îi părea rău că îi vorbea aşa, însă ea nu era prea sensibilă, defapt nu era deloc. Nici ea nu ştia ce o făcuse să fie în acest fel, însă pur şi simplu nu se putea lăsa purtată de sentimente. Perioada din liceu în care se droga şi bea încă o chinuia. Nu îi plăcea să îşi amintească perioada liceului, mai ales părţile în care Kyumin stătea mereu alături de ea. Se uită degeaba pe geam. Nu voia să vadă neapărat ceva, voia doar să să scape de privirea sa. Îi era ruşine să îl mai privească după cuvintele grele pe care i le spuse. I le spunea mereu, din nervozitate sau rare ori sinceritate prea crudă, însă acum o făcu doar ca să îl îndepărteze cât mai rapid posibil. Pe moment pierduse şi noţiunea timpului, staţia ei trecuse, ştia că şi a băiatului deasemenea, pentru că locuia puţin mai înainte faţă de ea.
Se uită la el cu un zâmbet scurt şi trist când văzu cum reacţionează la spusele ei. Se vedea că îl doare însă ea nu putea arâta nimic. Se uita fără vreo expresie anume, încuvinţând din cap când acesta spusese că deja ştie. Doar era obişnuit cu Min Hee, ştia că ea aşa face, nu se poate schimba.
Rămăsese cu gura între-deschisă auzind ce zice acesta. Nici nu ştia ce să îi mai răspundă. Nu i-ar fi dat replica pentru că nici el nu răspunse când îl întrebă ce a mai făcut însă, acum era o problemă serioasă.
-Da. Pâna la urmă, ţie îţi pasă de mine.zise ea pe un ton sec, lăsând suflarea sa caldă să-i mângâie chipul când acesta se apropie de ea.
Oftă, privind ce răspunse acesta pe geam. Se simţea sufocată de prezenţa sa atât de aproape de ea. Îi simţea corpul aproape, respiraţia lui caldă dându-i fiori. De asta se temea mereu, de atingerea sa, nu îi plăcea ca cineva să fie atât de aproape de ea, mai ales el. Înghiţi în sec, strâmbând din nas şi ştergând rapid cu mâna tot scrisul de pe geam.
-Pentru că eşti prea grijuliu. De ce vrei să mă faci să-mi pese? Nu vreau să am sentimente. Nu vreau să simt nimic şi nici să fiu rănită, vreau să fiu lăsată în pace. zise pe un ton neutru, lăsându-şi privirea în jos. Îşi puse mâna pestea a lui, cea pe care o avea pe geam, dându-i-o uşor la o parte. Dacă chiar îţi pasă de mine, lasă-mă. tonul pe care îl folosi fusese unul şoptit. De această dată puţin trist şi melancolic.
Îşi puse o mâna pe pieptul său împingându-l în spate, mai departe de ea. Îl privi adânc în ochi, trăgând aer în piept. Se dădu uşor mai departe de el, rezemându-se cu spatele de geamul rece. Min Hee îşi muşcă buza inferioară cu putere, lăsând privirea în jos.
Acum o spuse. Spusese motivul pentru care nu voia să mai stea lângă ea. Nu voia să simtă nimic, mai ales pentru el, nu voia să îi pese şi voia să fie lăsată în pace. Instinctul său grijuliu o dădea mereu peste cap, iar asta nu-i plăcea. Ştia că are nevoie de el, pentru că o ajutase când deşi avea nevoie nu voia să recunoască însă, se convinse în săptămâna asta că lui nu îi păsa de ea decât când îi era rău.
-Nu trebuie să-ţi fie greu, Oricum mă bagi în seamă doar când am probleme. De ce-ţi pasă atâta?! întrebă ea pe un ton ridicat de această dată începând să îl certe serios pentru indiferenţa arâtată într-o săptămână întregă. Se ridică în picioare când autobuzul la ultima staţie, luând-o spre uşă. Îi aruncă o ultimă privire peste umăr, ieşind în grabă din autobuz.
Fiind afară, ploaia rece o mai calmă. Putea spune că se simte iaraşo în elementul ei. Începu să alerge în josul străzii, întorcându-se înapoi spre apartamentul ei. Nu se mai uită în spate spre autobuz, nu avea rost. Voia să fie lăsată în pace.
Îşi muşcă obrazul pe dinăuntru simţind cum din ochii ei lacrimi amare încep să cadă. Da, chiar îl ura. Pentru că o făcea să simtă ceva ce nu voia. Nu voia să ţină la cineva. Îşi simţi telefonul vibrând în geacă, însă îl ignoră. Traversă rapid strada fără să mai fie atentă la maşini. Voia doar să ajungă cât mai repede acasă. Auzi claxoanele care o atenţionau însă ea tot înaintă. Îşi dădu cu podul palmelor la ochi, încercând să-şi şteargă toate lacrimile care curgeau fără să se oprească.

Era clar că prezența lui atât de aproape de ea o sufoca și cel mai probabil o și enerva. Fata șterse cuvintele scrise pe geam și îi dădu un răspuns așa cum i se ceruse. Nu era chiar răspunsul la care băiatul se aștepta, chiar dacă era pururl adevăr, îi era greu să îl accepte. Fusese respins de nenumărate ori dar de acea data se simțea diferit. Fata îl împinse, îndepărtându-l de ea și ceru să fie lăsată în pace. Da, ținea la ea, prin urmare îi era aproape imposibil să o lase în pace în acele circumstanțe. Toată viața lui nu se atașase de absolut nimeni și deasemenea nimeni nu își făcuse griji pentru el. Nu a avut niciodată parte de afecțiune și iubire adevărată, doar superficială. Kyumin crescuse dezvoltându-și sentimentele și gândurile, vrând să găsească pe cineva la care să țină, cineva care să nu îl judece și să nu îl alunge vreodată. Poate că găsise persoana greșită, poate că nu era Min Hee persoana pe care o căuta. El nu era în stare să o facă fericită iar ea nu îl dorea prin preajmă pentru că nu dorea să sufere. Kyumin nu îi putea garanta că nu va suferi din cauza lui, pentru că și el deasemenea, era un băiat imprevizibil, dar puteau măcar încerca.
Băiatul își duse o mâna la ceafă, mușcându-și buza inferioară și uitându-se la ea, fără să evite orice contact vizual. Era confuz; dacă fata vroia să fie lăsată în pace de ce așteptase ca el să o sune? Uneori îi era greu să o înțeleagă. Îi era greu să îi înțeleagă gândurile.
<> cuvintele ei tot răsunau în mintea lui, nu știa cum să îi explice că se înșela, că îl înțelesese în mod greșit.
Înainte ca băiatul să îi răspundă autobuzul se oprise chiar la ultima stație, până și ultimul pasager coborând din el. La fel și fata, se ridică și ieși în grabă din autobuz. Băiatul se ridică instantaneu în picioare iar cu pași foarte repezi se îndreptă spre porțile din mijloc ce erau pe cale să se închidă. Băiatul le opri forțat și coborâ din autobuz, șoferul uitându-se destul de urât la el, cât pe ce să îl certe, dar Kyumin nu avea timp de asta acum. Se uită în stânga și în dreapta dar atmosfera ușor încețoșată iar mașinile care treceau în grabă nu îi permiteau să vadă în ce direcție o luase fata.
Își luă rapid telefonul din buzunarul gecii de piele și începu să butoneze până la numărul fetei, urmând să o sune. Așteptă ca aceasta să răspundă dar în zadar. Oftă obosit, așezându-se pe bancă din stația autobuzului, cu coatele pe genunchi, acoperindu-și chipul aplecat în jos cu mâinile. Nu putea să se dea bătut pur și simplu, din păcate fata încă nu îl cunoștea destul, el nu se dădea bătut niciodată. Era mult prea hotărât ca să dea înapoi.
Îi trimise un mesaj Te aștept în fața blocului tău peste o jumătate de oră. în speranța că îl va citi cât de curând. Băiatul o luă la pas spre zona în care locuia, care nu era chiar atât de îndepărtată. În cincisprezece minute era deja acolo, așezându-se pe bordură trotuarului. Cerul era aproape complet întunecat dar el trebuia să o aștepte, vroia să clarifice totul. Fata nu avea cum să scape așa de ușor de el.

Min Hee privi repede în faţa ei, văzând cum o maşină înaintează spre ea. Trase are în piept alergând până pe partea cealaltă, ajungând însfârşit în siguranţă pe bordură. Nu mai avea mult de mers pâna când ajungea în faţa blocului ei, avea de mers vreo câteva minute. Avea de gând să facă un duş şi să se închidă în apartament, încercând deasemenea să refacă şi schiţtele acelea nenorocite pe care profesorul ei le criticaseră atât de mult.
În câteva minute şatena era în faţa blocului. Intră, urcând scările pâna la etajul unu unde se afla apartamentul ei. Fără să se mai lălăie pe scări, le urcă rapid intrând în apartament, trântind nervoasă uşa în urma ei. Îşi aruncă mapa pe pat şi geaca deasemenea, scoţându-şi doar telefonul din ea. Avea câteva apeluri de la băiat, chiar şi un mesaj. Îl citi rapid, aruncând-u după pe pat, fără să se mai uite la el. Nu avea de gând să facă ca el, asta era un lucru sigur. Nu voia să mai dea de el, însă se pare că băiatul nu ţinea la ea, deodată ce ea i-a zis să o lase în pace dacă ţine la ea, iar el..nu a făcut-o. Îşi muşcă nervoasă buza inferioară, încercând să alunge toate aceste gânduri care o tot nelinişteau. Acele gânduri nu însemnau nimic, nu trebuia să îi pese şi asta era tot, Kyumin nu era o persoană specială pentru ea şi aşa avea să rămână întodeauna.
Îşi smulse bluza de pe ea, aruncând-o pe jos, fiind urmată de fusta ei, de ciorapi şi cizme, pâna când rămase doar în leenjerie. Se îndreptă spre baie, trecând pe lângă perete, dând rapid cu pumnul în perete. Era destul de nervoasă şi nehotărâtă, nu ştia ce să facă. Niciodată nu era bună la a lua decizii şi nici nu era sigură pe sentimentele sale, niciodată nu a fost defapt. Intră în duş, rezenându-se cu spatele de peretele rece. Nici nu ştia de ce a plâns, era ridicolă în momentul de faţă. Îşi trecu câteva degete pe la pleoape, simţindu-se grele şi obosite de la atâtea lacrimi pe care le vărsase degeaba. Îşi frecă cu podul palmei buzele, fără să vrea aducându-şi aminte, fără să se poată opri, momentul în care blondinul o sărută. În aceiaşi noapte blestemată în care încercî să o salveze de ea însăşi. Nu avea nevoie de ajutorul lui, cel puţin nu îi exterior, deşi în sinea sa îi era câtuşi de puţin recunoscătoare pentru atenţia pe care i-o arătă când avu nevoie de cineva.
Peste aproximativ jumătate de oră, deschise uşa de la duş larg, încă rămânând lipită de peretele rece. Defapt, aşa stătu toată perioada asta de timp, încremenită, gândindu-se la trecutul ei idiot. Într-un sfârşit păşi pe covorul din faţa duşului, înfăşurându-şi un prosop în jurul corpului. Îşi pieptăna părul lung, ieşind după din duş.
Întorcându-se în cameră, se trânti pe pat, privind ecranul telefonului. Deşa trecuseră mai bine de o oră şi ea încă nu avea de gând să coboare jos. Îşi închise ochii, punându-şi antebraţul drept peste ei, dând drumul telefonului să pice din nou pe pat. Nu voia să se întâlnească cu el, nu mai aveau ce discuta. Trase aer adânc în piept, ridicându-se brusc din pat şi apropiindu-se de una dintre ferestre, care avea direcţia spre faţa blocului. Dădu uşăr draperia la o parte, privind în jos. Rămase şocată să vadă că Kyumin încă era acolo, dârdâind de frig. Se încruntă, trăgând cu totul draperia, înainte ca băiatul să o vadă. Voia doar să se schimbe şi să se apuce de redesenat acele schiţe. Băiatul avea să plece la un moment dat din faţa blocului.
Se îndreptă rapid spre şifonier, schimbându-se în ceva lejer. Îşi luă o pereche de colanţi negri şi o bluză lărguţă şi lungă cu o ilustraţie destul de interesantă după părerea ei, poate chiar prea copilăroasă. După ce se schimbă, îţi luă schiţtele de pe pat, apucându-se să le refacă şi iar să le refacă..Trebuia să se schimbe unele detalii.
La un moment dat auzi un tunet înfricoşător ce o făcu şi pe ea să tresară care era înăuntru. Clipi odată, imaginea lui Kyumin apărându-i în minte. Încercă să se concentreze la desenat, însă nu mai putea, chiar deloc. Îşi dădu cu limba peste buze, lăsând creionul pe masă şi schiţele la locul lor. Alergă rapid spre uşa apartamentului ei, luând de la cuier o pereche de UGG'u şi o umbrelă, văzând că încă mai picura. Nu îşi mai luă geaca pe ea, nimic. Voia doar să coboare, aşa că ieşi grăbită din apartament.
Coborâ scările în viteză, ajungând într-un final până jos. Deschise brusc uşa blocului, zgomotul infernal făcându-l şi pe băiat să se întoarcă. Arăta prea disperată, prea agitată ca să îl vadă- Oftă, înaintând către el uşor, fără să mai arate vreo emoţie pe chip. Îl trase brusc de mâna, într-o parte mai acoperită, punând umbrela deasupra amândoura.
-Ştiu că nu vrei să stai mult, aşa că nu te voi invita înăuntru. Doar spune. zise ea pe tonul ei obişnuit de rece.

Outfit

Își ridică genunchii la piept, sprijinindu-și bărbia de aceștia și închizându-și pentru scurt timp ochii. Trebuia să o aștepte pe fată, avea să ajungă în curând, era aproape sigur de asta. Știa ce trebuia să facă: vroia să îi explice de ce ținea la ea și de ce o ajutase atât de mult și, poate, să își mărturisească sentimentele. Pentru că da, simțea ceva pentru ea, dar nu prea avea încredere în sentimentele lui. La fel ca ea, nici el nu vroia să fie rănit, suferise deja de prea multe ori.
Minutele treceau, iar el parcă înțepenise acolo, în frig și în ploaie. Începuse să se întrebe dacă fata îi citise mesajul, dar nu se gândi nici măcar un moment să se ridice și să plece. Dintre loialitate, iubire și încredere cea mai importantă era loialitatea, iar el era o persoană loială. Era pregătit să rămână și toată noaptea, iar dacă nu, avea să-și piardă toată încrederea în ea.
Trecuse peste o oră, Kyu se uită la ecranul telefonului său și oftă. Își frecă brațele cu mâinile pentru a se încălzi puțin și își umezi buzele umede și reci. De ce nu mai venea? Poate i se întâmplase ceva, ieșise din autobuz în grabă, iar cu toată agitația din cauza mașinilor, cine știe ce i s-ar fi putut întâmplă. Se îngrijoră mult prea mult pentru ea, deși știa că se descurca perfect și singură, tot se îngrijora. La ce noroc avea el poate că nici nu îi citise mesajul.
La un moment dat auzi zgomotul puternic unei uși care se deschidea. Băiatul se întoarse instantaneu și o zări pe Min Hee care înainta spre el, cu o umbrelă în mână. Își între-deschise buzele din cauza uimirii, înghițind în sec. Fata îl trase de mână, făcându-l să se ridice în picioare și să se pună sub umbrelă. Fata fu nevoită să ridice umbrelă ceva mai sus, din cauza înălțimii băiatului. Kyumin se uită în ochii ei, ascultându-i replica. Ea fusese la ea în apartament în tot acel timp și nici nu se deranjase să îi spună să plece măcar. Cât de stupid a putut să fie.
Băiatul o apucă de umeri și se încruntă ușor.
-Min Hee, îți bați joc de mine cumva? se rastarni la ea. Nu îi plăcea să îi vorbească așa, dar simțea nevoia în acel moment. Spune-mi că nu mă vrei prin preajmă, spune-mi că mă urăști și jur că nu te voi mai deranja. adaugă băiatul uitându-se fix în ochii ei.

Min Hee se încruntă vizibil, privindu-l pe băiat fără vreo jenă, fix in ochi. Îşi muşcă buza inferioară cu putere, punându-şi o mână pe una dintre ale lui, strângându-l uşor, continuând încă să-l privească atentă- Ştia că a fost destul de nesimţită că îl lăsă să aştepte atâta însă, a fost alegerea ei deşi nu era sigură dacă o regreta sau nu. Oftă scurt, dându-i lent drumul de la mână când îi auzi ultima replică.
-Nu îmi bat joc de tine cu nimic. zise aceasta, începând să vorbească doar pentru a îi răspunde la prima replică. Vocea lui fusese atât de răstită încăt mereu când îl auzea pe acel ton, pielea ei se făcea instantaneu de găină, realizând că nu putea să îl tot fâţâie după ea la infinit. Faptul că îi spusese numele întreg era un semn şi mai urât, nu era obişnuită cu asta din partea lui. Poreclele sale ridicole, îi lipseau în momentele de faţa. Trebuia să recunoască asta.
Îşi între-deschise buzele, dându-se câţiva paşi în spate.
-Nu te vreau prin preajmă pentru că eşti prea afectuos şi protector, nu eşti fratele meu şi nimic de genul acesta. Te urăsc pentru acelaşi motiv. Chiar nu înţelegi, nu este aşa? Nu sunt obişnuită cu persoanele ca tine. Bine? Nu te înţeleg. Mereu apari când am probleme însă niciodată când am doar o zi proastă sau când nu mai ştii nimic de mine. Eşti imposibil. Nu vreau să am acest subiect de gândire. după ce termină de vorbit, îşi puse o mâna pe antebraţ strângându-se uşpr, lăsându-şi privirea în pământ, fără să mai comenteze ceva.
Deja era ridicolă, toată conversaţia asta era ridicolă şi lipsită de sens, nu avea nici un rost să vorbească de aşa ceva.
-Asta era tot? Deja îmi este frig şi vreau să intru în casă. Ţi-am spus ce ai vrut să auzi deci, acum mă poţi lăsa. terminând de vorbit, Min Hee îi lăsă umbrela băiatului în mâna, zâmbind uşor în colţul gurii, fals. Îşi trecu o mâna prin păr, uitându-se pentru câteva secunde spre cer. Deja se făcuse seară, era destul de întuneric, mai ales din cauza faptului că şi plouase.
-Noapte bună. zise şi se întoarse pe călcâie pentru a intra în bloc, lăsând umbrela băiatului pentru a se putea întoarce acasă-

Din păcate auzi răspunsul pe care nu l-ar fi vrut să audă din gura ei. Fata vorbise prea mult, îi spusese prea multe. Ar fi trebuit să o înțeleagă din prima și nu să insiste. I-ar fi ajuns răspunsul ei până la acel "Te urăsc", restul îl durea prea mult.
-Gomawo, Min Hee-ssi. spuse acesta cu un zâmbet melancolic.
Se uită în jos, fără să mai spună nimic, lăsând-o pe fată să plece, el rămânând cu umbrela ei. După ultimul "Noapte bună" rămase pe loc până când fata intră pe ușă, în secunda următoare băiatul se întoarse frumos pe călcâie și începu să înainteze cu pași micuți și cam stângaci din cauza că era prea neatent.
"Cel puțin am fost sincer cu mine însumi." se gândi pentru a se consolă. Da, nu încercase să își nege sentimentele. Până la urmă, tot ce conta era că încercase cel puțin, nu putea chiar să o forțeze, avea și el o limită din păcate.
Bineînțeles că nu renunțase complet la ea, încă mai ținea la ea, dar nu mai vroia să o streseze pentru că o înțelesese în sfârșit. Băiatul se opri în fața trecerii de pietoni, așteptând ca semaforul să se facă verde pentru el și să treacă. Cerul era complet întunecat dar din păcate nu avea parte de întuneric complet; luminile mașinilor, a becurilor de pe trotuar și a semaforului nu îi acopereau gândurile și sentimentele.
Își aduse aminte prima oară când o cunoscuse pe Min Hee la liceu. Școala lor era una foarte mare și aglomerată, se găseau orice fel de studenți; de la cei bogați la cei mai săraci. Printre nenumărate fete, prin ochii lui ea ieșea în evidență cu siguranță. Nu avea aceeași înfățișare că toate celelalte, nici aceeași privire; se regăsise în ea.
Încă de când se cunoscuseră fata îi respinse de nenumărate ori ajutorul dar el reușise aproape forțat să stea cu ea. Era mai bine să o observe de la distanță decât să îl urască pentru că îi oferea ajutorul și protecția lui.
Fusese atât de îngândurat în cât ratase verdele semaforului, fiind nevoit să mai aștepte încă o dată.

Min Hee intră rapid în bloc, urcând scările în viteză fără să se mai uite înapoi după băiat. Ura faptul că el îi mulţumise. Nu înţelegea de ce făcu asta, tocmai îi răniră sentimentele fără să aibă vreo remuşcare, cel puţin niciuna vizibilă. Se săturase de acest joc. Părea mereu că sunt ca pisica şi şoarecele, la un moment dat unul dintre ei avea să cedeze acestei provocări. Se pare că ea obosise prima, nu putea să se lase expusă la sentimente pentru el. Era mai bine că abandonă la momentul potrivit, mai bine pentru amândoi. Se putea da seama că nici ea, nici el, nu voiau să fie răniţi. Sunt atât de diferiţi însă şi atât de asemănători, în proporţii egale. Min Hee intră în apartament, mergând direct spre fereastră. Kyumin era pe cale să plece, cum ea se şi aştepta. Oftă, lipindu-şi una din palme de sticla ferestrei, aburind uşor geamul cu respiraţia sa caldă.
-Tontule.îşi zise fata în gând, închizând ochii pentru câteva secunde. Fără să îşi dea seama, vizeza paşilor pe care băiatul îi făcea o afectau uşor, uşor pe Min Hee, fără să-şi dea seama. Văzând că băiatul iese din raza sa, fata se lăsă pe o parte, sperând doar să îl vadă pe partea cealaltă dar, degeaba. Plecase şi probabil nu avea să se mai întoarcă, cel puţin nu prea curând.
Într-un moment destul de spontan, fata îşi luă geaca de pe pat şi ieşi din nou din apartament, coborând din nou scările, întâmpinând de această dată ploaia mai deasă şi întunericul mult mai bine pronunţat al nopţii. O luă pe urma sa, în scurt timp ajungând destul de aproape la el, văzându-l la semafor. Îşi muşcă buza nervoasă, alergând spre el, luându-l de umăr şi întorcându-l cu faţa spre ea.
-Chiar atât de uşor renunţi tu, Kyu? zise pronunându-i pentru prima oara pe ziua de astăzi numele său cu voce tare. Când ai devenit un laş? Sau erai unul dintodeauna? continuă ea, rânjind sarcastic şi luându-şi mâna de pe umărul său. Oftă scurt, privindu-l atentă în ochi. Îi dădu rapid, cu două degete, câteva şuviţe de păr la o parte de pe chip, simţind cât de ud era părul său.
-Cred că ştii mai bine ce simt, decât ştiu eu. Mă cunoşti mai bine decât mă cunosc singură. terminând cu aceste ultime cuvinţele, Min Hee zâmbi cu adevărat în colţul gurii, privindu-l atentă pe băiat ştiind că probabil l-a lăsat puţin şocat cu multiplele ei personalităţi şi schimbări.
-Am doar o singură întrebare. zise aceasta pe un ton destul de mat, răceala ei obişnuită lipsind din tonul ei. De ce? De ce o ciudată deobicei drogată şi neprietenoasă, care se poartă atât de urât cu tine şi te respinge? Min Hee îşi muşcă buza după ce îl întrebă asta, aşteptând curioasă răspunsul la întrebarea care de mult o chinuia.
Nu înţelegea de ce dintre toate fetele drăguţe şi populare care mereu stăteau pe lângă el, el părea atras doar de ea. Nu era perfectă şi nici nu avea să fie vreodată, avea o personalitate dură, fără sentimente şi o inimă de gheaţă. Cine ar fi ţinut la aşa fel de persoană? Fata îşi lăsă capul pe o parte cu buzele între- deschise, privindu-l pe băiat cu ochii mari încă aşteptând răspunsul care avea să schimbe destule.

Și el care trebuia să ajungă repede acasă prin scurtătura din parcul orașului. Mereu intervenea ceva ce avea legătură cu ea, iar el mereu sărea în ajutorul ei. Începuse să se gândească dacă ar fi fost altcineva care să aibă nevoie de ajutor și dacă s-ar fi comportat la fel cum se comportase cu Min Hee. Probabil că nu. Cam egoist din partea băiatului, dar era adevărat; în ultimii doi ani singura fată, defapt singura persoană care îl interesa era Min Hee și nimeni altcineva. De când o cunoscuse făcuse tot posibilul să îi fie alături, mai ales pe parcursul perioadei în care se droga. Cu toate că Min Hee nu era fata perfectă la care toți visau, lui îi plăcea așa cum era; nu o judeca în ciuda trecutului ei, asta pentru că nici ea nu îl judecase.
El făcuse ceea ce i se ceruse: să o lase în pace, deși nu putea spune că finalul fusese fericit pentru el. Din păcate, niciodată nu avea parte de final fericit.
Înfrigurat, obosit și cu moralul la pământ, dădu cu pumnul în stâlpul înalt al semaforului, aproape fără să simtă durere; durerea din interior acoperea orice formă de durere fizică. Își dori să dea timpul înapoi, să nu fi plecat niciodată de lângă fată, dar nu se putea reîntoarce în trecut.
Înainte să plece din fața blocului îi mulțumise pentru că fusese sinceră cu el. Sinceritatea era importantă pentru băiat, el fiind o persoană foarte directă, uneori chiar prea directă pentru că deseori spunea adevărul fără să țină cont de sentimentele persoanelor. Acesta era un mare defect de-al băiatului, dar până la urmă, nimeni nu era perfect. Era conștient că din cauza caracterului sau impulsiv, posesiv și insistent pierduse multe persoane la care ținea.
Asta e ultima dată când cazi, Kyumin. își spuse acesta în minte cu o privire hotărâtă în ochi. Când într-un final semaforul se făcu verde pentru pietoni, acesta vru să pășească dar fu oprit și întors de o persoană care ajunse din spatele lui alergând. Băiatul mări ochii când o văzu pe Min Hee atât de aproape de el și fu și mai surprins când îi auzi întrebarea.
El, un laș? Luptase pentru ea timp de aproape doi ani și acum îl numea laș? Poate că până la urmă era unul, dar avea și el motivele sale.
Fata îi dădu la o parte câteva fire ude de păr de pe frunte, dându-i un mic fior în tot corpul cu atingerea ei delicată.
Se cam îndoia de spusele fetei, în acel moment era cea mai confuză persoană de pe lume.
-Ce vrei să spui? întrebă acesta după replica ei, privind în jos, dar probabil că fata nici nu îl auzi.
Băiatul se încruntă puțin auzindu-i întrebarea, o luă de mână ei finuță și rece și o privi în ochi.
-Te subestimezi. spuse scurt băiatul. Nu am căutat niciodată perfecțiunea, nici în tine și nici în nimeni. Celelalte fete se chinuie pentru a fi perfecte iar tu ești... doar tu. adaugă fără să își ia privirea de la fată.
-Nu cred că îți dai seamă cât de minunată ești prin ochii mei. Știu că te-am forțat destul să înțelegi, mianhae. spuse la urmă, trăgând-o aproape de el și îndepărtându-se de marginea străzii, o mașină venind din viteză fiind cât pe ce să îi stropească cu apa. În acel moment scăpă și umbrela din mână, rămânând amândoi descoperiți sub cerul imens și întunecat.

Min Hee mări ochii încercând totuşi să fie raţională şi să nu se piardă în cuvintele sale profunde şi frumoase care însă, păreau foarte sincere. Înghiţi în sec, mutându-şi prividea în altă parte, ocolind-o pe cea a băiatului. Nici nu ştia cum să mai reacţioneze. O parte din ea, una destul de mare voia doar să cedeze, însă cealaltă, încpătânată şi egoistă, nu voia asta nici în ruptul capului.
Se încruntă vizibil când auzi întrebarea băiatului. O enerva că se făcea că nu înţelege. Credea că băiatul s-a prins de ceea ce voia ea să zică. Min Hee oftă scurt, trăgându-l spre ea de gulerul gecii, ridicându-se uşor pe vârful şi privindu-l atentă. Era mult mai înalt ca ea însă asta niciodată nu o descuraja.
-Adică, simt ce simţi şi tu pentru mine. Doar că eu nu ştiu să ma exprim şi să o arât ca tine. zicând şi ultimul cuvânt pe un ton serios, fata îi dădu drumul, lăsându-şi privirea în pământ.
Adevărul chiar ăsta era. Niciodată nu a ştiu cum să se poarte cu persoanele, mai ales de când hotărâ să le ignore permanent. Ştia că el era totuşi puţin diferit de ea, fără să vrea el era în atenţia celorlalţi pentru felul său de a fi, personalitatea sa şi pentru aspectul lui foarte plăcut. Fata îl privi atentă, fără să îşi mai mute privirea de la el când o luă de mâna şi îi vorbi.
-M-mersi. răspunse ea cu un zâmbet micuţ şi sincer, privind spre mâna lui şi a ei. Pentru prima oară se bâlbâi în faţa lui, lucru ciudat care o făcu să se simtă destul de stânjenită însă nu voia să arate asta. Nici ea nu căuta perfecţiunea, pentru că ştia că nici ea nu era perfectă. Mai ales când trecutul ei i se arăta din nou, a fost destul de judecată pentru el, de multe persoane.
-Nu ai de ce să-ţi ceri scuze. Ştiu că sunt destul de nesuferită şi rece, poate şi eu am mai greşit. Deşi, şi tu eşti cam foarte insistent. îşi ridică un picior uşor în sus, pierdându-şi puţin echilibrul când băiatul o trase spre el, mai încolo din cauta maşinilor. Îl prinse pe băiat de antebraţ, rămânând pe loc şi privindu-l atentă cu ochii mari. Se uită scurt spre cer, câteva picături de ploaie căzându-i pe chip. Deja era şi ea udă, alergă prin ploaie spre el, în UGG-uri şi îmbrăcată destul de subţire. Îşi întoarse priviea spre el, clipind de câteva ori. Îl prinse şi cu cealaltă mâna de antebraţ ridicându-se pe vârfuri fiind la distanţă de câţiva centimetri de chipul său. Simţi cum câteva lacrimi îi alunecă pe obraji, însă nici că nu se vedeau din cauză că ploaia încă continua spre fericirea ei.
Fiind atât de aproape de el, se putea uita doar spre bizele sale. Deja o luase razna şi nu ştia ce era în capul ei să stea atât de aproape de el într-un moment ca ăsta. Respira destul de greu, din când în când înghiţind în sec. Rămase blocată lânga el, aşteptând ca băiatul să o împingă sau ceva ca ea să nu facă vreo prostie.
-De ce plâng?! se întrebă singură, încă privind către băiatul din faţa ei. Îl privea fix, spre mirarea oricum, cu o privire inocentă.

Încă nu îi spusese nimic despre adevăratele lui sentimente dar bănuia că fata înțelesese și singură după câte făcuse pentru ea. Din ce îi spusese fata, și ea simțea aceleași lucruri pentru el. Oare erau chiar aceleași sentimente puternice pe care le simțea el?
Ochii băiatului începură să sclipească, pe chipul lui apărând un mic zâmbet de fericire. Fata nu avea nevoie să se exprime, o înțelegea; caracterul ei pur și simplu nu o lasă să-și dea de gol sentimentele. Kyumin era mai impulsiv, mult prea impulsiv și posesiv deasemenea. Dar dacă fata îl acceptă așa cum era, nu avea ce probleme să își facă.
Băiatul o strânse în brațele sale în timp ce ea se uita la el cu ochi mari, dându-și seama că îi era frig, ea fiind îmbrăcată cam subțire. Kyu simți o căldură în tot corpul, paote pentru că se simțea fericit și spera ca și fata să se simtă la fel.
Rămase surprins când o văzu plângând. Ce motiv avea să plângă? Nu vroia să o mai vadă plângând vreodată, cel puțin nu din cauza lui. Nu vroia ca fata să mai sufere din cauza lui. Își dădu seama imediat de lacrimile ei, o văzuse atât de des cu lacrimi în ochi în cât își putea da seama oricând dacă plângea sau nu.
Băiatul își puse mâinile pe obrajii ei umezi din cauza picăturilor de ploaie și a lacrimilor și se apropie de buzele ei roșiatice, atingându-le ușor cu ale sale, până să o sărute adânc și pasional. Acela era a doua oară când o săruta, dar cu siguranță mult mai dulce și plăcută decât prima. Prin acel sărut vroia să o facă să uite toate lucrurile rele care i se întâmplaseră, vroia să o facă să simtă că îl avea pe băiat alături de ea și că putea conta pe el. Putea să depindă de băiat, să îi aparțină, să fie doar a lui.
Kyu își închise ochii în timp ce o săruta, cuprinzând-o cu totul în brațele lui. Opri sărutul ușor, luând-o de mână și trăgând-o cu el până în scară blocului, afară fiind prea frig pentru ei doi.
-Da-mi voie să te iubesc, Min Hee. șopti acesta împingând-o ușor în peretele scării, stând atât de aproape de ea în cât corpurile lor se atingeau iar respirațiile lor se simțeau pe pielea celuilalt.

Min Hee suspină încercând să se abţină din plâns. Cât de mult ar fi vrut să se oprească era destul de greu. Într-un fel nu îi era ruşine că el o vedea plângând, o văzu de o groază de ori deja şi chiar dacă ploua. ea putea jura că el îşi dădu seama că plânge. Fata zâmbi scurt desemenea când şi el zâmbi. Îi plăcea zâmbetul lui, frumuseţea pe care o radia şi într-un fel şi afecţiunea faţă de ea. Se putea observa că, cât de mult ea l-ar fi respins el tot nu s-ar fi lăsat bătut deşi, pe moment ea îl crezuse un laş. Afecţiunea lui era imensă şi deşi încerca să o ascundă sau să o ignore, ea se putea simţi. Era o iubire impunătoare, un sentiment călduros pe care şi ea îl acceptă în cele din urmă şi i le arâtă băiatului deasemenea.
Închise brusc ochii când o lău în braţe, punându-şi mâinile pe după talia lui şi lăsându-şi bărbia pe umărul său. Simţi căldura corpului său, frigul uşor, uşor dispărând din preajma lor. Îşi ridică privirea spre el, punându-şi mâinile peste ale sale, care acum erau pe obrajii ei. Îl strânse uşor, simţindu-i buzele presate uşor peste ale sale. Era a doua oară când simţea asta. Prima oară fusese o greşeală imensă iar ea, fiind drogată nici nu îşi mai putea aduce aminte ce simţise atunci. Acum simţea altceva, o căldură imensă în corpul ei şi o inimă dezgheţată care era gata, gata, să îi iasă din piept. Probabil însfârşit putea spune că ştie ce este fericirea. Spera că nu avea să fie un sentiment momentan. Îi răspunse şi ea la sărut, mutându-şi uşor o mână pe ceafa lui, trăgându-l uşor, mai mult spre ea. Avea ochii închişi desemenea, vrând doar să se piardă în gustul buzelor sale catifelate. Cel puţin odată se putea lăsa şi ea dusă de val.
Îl luă de mână, peste câteva minute aflându-se deja în scara blocului. Se oprise din plâns, fără să îşi dea seama, în timpul acelui sărut. Putea jura că dacă mai stăteau mult afară aveau să se creeze aburi din cauza lor. Îşi muşcă buza când îl auzi, lăsându-se pe perete când acesta o împinse uşor. Îl privea în ochi atentă, cu buzele-între deschise, gândindu-se la un răspuns sau la un gest. Pe moment mintea sa era razna.
Îi zâmbi uşor, punându-şi ambele mâini pe ceafa sa, sărutându-l pentru câteva secunde, scurt pe buze. Se îndepărtă puţin cu, chipul de el, plimbându-şi degetul mare lent pe buzele lui. Se opri la un moment dat, lăsându-şi însă degetul în acelaşi loc.
-Arată-mi ce este iubirea, Kyu. spuse Min Hee pe un ton uşor şoptit, rezemându-şi fruntea de a lui, privindu-l în ochi.